PAINE ALBA
Intr-un castron mai mare se amestecăm faina cu drojdia şi sarea. Dacă utilizam drojdie proaspătă, o dizolvam în 100 ml de apă caldă din cei 600 ml prevăzuţi iniţial, şi o adăugam în faină odată cu restul apei. Amestecăm vîrtos ingredientele pînă la omogenizare. Nu se frământă! Aruncam puţină făină peste aluat şi acoperim castronul cu folie de plastic sau cu un capac perfect adaptat castronului. Ideea este ca fermentaţia drojdiei să se facă în mediu umed şi călduţ. Lasăm la crescut aluatul circa 2 ore. Dacă temperatura ambiantă e mai ridicată de 20°c, 1 oră jumătate e suficient, dacă dimpotrivă e mai rece, puteţi lasă mai mult (eu am pus castronul in cuptorul stins). Aluatul va fi moale, lipicios şi plin de bule de aer. După ce aluatul a crescut, încălzim cuptorul la 240-250°c. Dacă cratiţa, tava, tuciul, recipientul pe care il vom utiliza, are tendinţa să lipească, punem hârtie de copt înainte de a pune aluatul, sau incingem vasul în cuptor în timp ce acesta se încălzeşte, ca să fie fierbinte în momentul în care puneţi aluatul. Cu o lingură sau spatula, dezlipim aluatul din castronul în care a stat la crescut şi il răsturnam în recipientul în care îl veţi coace (eu am incins o cratita in cuptor). Punem un capac adaptat vasului, şi coacem acoperit 40-50 de minute (depinde de cuptor şi de puterea lui). Apoi scoatem capacul şi mai lasam sa se coaca descoperită încă 15-20 minute, scăzând temperatura la 180-200°c. Painea de casa se încearcă dacă e coaptă bine ciocănind cu degetul în coaja de pe fund, trebuie să sune a gol! Dacă vi se pare necesar, o mai lasaţi câteva minute pe gratar în cuptor.
{{ item.title }} vezi | {{ item.title }} | {{ item.val }} {{ item.unit }} |