Gârtene cu sos pesto
2021-10-07by Chef Sorin Bontea

Gârtene cu sos pesto

Chef Sorin Bontea pregătește astăzi o rețetă de paste pe cât de simplă, pe atât de gustoasă, cu gârtene, pesto și muguri de pin.

⭐Ingrediente:

•    200g Gârtene Arnos;
•    1 cățel de usturoi;
•    100g roșii cherry;
•    50g busuioc;
•    50g muguri de pin;
•    200g mozzarella Bocconcini.
•    3 lingurițe parmezan;
•    50 ml ulei de măsline;
•    Sare și piper;

⭐Preparare:

Se pun la fiert pastele, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. În momentul în care acestea au fiert, se scurg bine de apă și se lasă la răcit. Cât timp se răcesc pastele, se prepară sosul pesto. Într-un blender se adaugă: busuiocul, mugurii de pin, cățelul de usturoi curățat, parmezanul ras, uleiul de măsline și se mixează totul până devine o pastă omogenă. Într-un bol încăpător se pun pastele împreună cu sosul pesto si se amestecă foarte bine. După ce sosul pesto a fost încorporat , se adaugă și celelalte ingrediente: roșiile cherry tăiate pe jumătate, mozzarella, piperul și se amestecă bine. La final, salata se așază pe o farfurie micuță, peste care se pot presăra câțiva muguri de pin prăjiți și încă puțin piper.

 

Sper să încercați și voi rețeta și să ne spuneți părerea voastră. Spor la treabă!

Pentru mai multe rețete video, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/PasteArnos/

Instagram: https://www.instagram.com/pastearnos/

Descoperă Gătitul cu Pasiune pe: https://gatestecupasiune.ro/   

Poftă bună!