Cheesecake cu Fidea scurtă
Chef Sorin Bontea și Cătălin Rizea vă propun o rețetă delicioasă de Cheesecake cu Fidea scurtă!
⭐ Ingrediente:
- 250g Fidea scurtă cu 6 ouă Arnos;
- 200g afine;
- zmeură;
- 50g mix de fructe uscate;
- fulgi de migdale;
- 50g biscuiți măcinați;
- 100g unt;
- 180g zahăr;
- 400g ricotta;
- 4 ouă;
- esență de vanilie;
- 150g smântănă de gătit;
- 20g amidon de porumb;
- fructe physalis.
⭐ Preparare:
Se pun la fiert pastele, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. În momentul în care acestea au fiert, se scurg bine de apă și se pun într-un bol încăpător. Peste fidea se pune untul și se amestecă până acesta se topește. Dacă untul s-a topit, se adaugă: biscuiții, 30g din mixul de fructe uscate și se amestecă. Într-o tavă tapetată cu foaie de copt se pune conținutul de fidea și se nivelează bine, apoi se pune la frigider cât timp se prepară crema. Într-un bol se adaugă: ricotta, 150g zahăr și se încorporează. După ce s-a încorporat zahărul cu ricotta, se pun ouăle, unul câte unul, amestecând ușor. Următoarele ingrediente adăugate în cremă sunt: esența de vanilie, smântâna de gătit și amidonul de porumb, amestecând ușor. Crema se pune peste blatul de fidea și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 30-40 de minute. În cazul în care cuptorul nu are funcție de abur, este important sa fie pusă o tavă cu apă pe raftul de jos. Între timp se prepară sosul de afine. Într-o oală se adaugă afinele și 200g apă și se lasă la foc mic. Când afinele au început să fiarbă, se pun cele 30g zahăr rămase și se lasă pe foc până când apa începe să scadă. Când apa a scăzut, afinele se pisează și se trec printr-o sită. Atunci când cheesecake-ul este gata, se lasă la răcit în cuptor, apoi se pune în frigider pentru scurt timp. Cheesecake-ul se porționează, iar pe fiecare felie se adaugă: sos de afine, zmeură, mix de fructe uscate și un fruct physalis.
Sperăm să încercați și voi această rețetă! Scrieți-ne în comentarii dacă v-a plăcut. Spor la gătit!
Pentru mai multe rețete video, urmăriți-ne pe:
Facebook: https://www.facebook.com/PasteArnos/
Instagram: https://www.instagram.com/pastearnos/
Descoperă Gătitul cu Pasiune pe: https://gatestecupasiune.ro/
Poftă bună!